Din stirile Ziarului CRISANA-Oradea, Bihor(

M-am cutremurat in fiinta mea citind in filele Ziarului local aceasta stire neasteptata! DUMNEZEU  SA-L ODIHNEASCA IN PACE !

Mi-a venit in minte cum numai cu 2 zile in urma trimisesem pe adresa de email a dr. Constantin Malinas, poema mea intitulata “Duhul lui Mihai Eminescu”. Mi-am dat seama cu durere ca nu a mai fost cine sa o citeasca, sa o aprecieze, doar familia sau prietenii lui vor mai deschide calculatorul sau.

Mi s-au umplut ochii de lacrimi ! DUMNEZEU SA- L TINA LA SANUL SAU CURAT SI IUBITOR !

IOAN  MICLAU – AUSTRALIA

cu o sacoşă goală într-o mână

am luat-o, aşa, de ochii lumii,

să nu se creadă că-s nebună.

Că cine azi mai are timp

să le arunce o privire?

In lumea aceasta prea grăbită

plopii rămân doar amintire.

Eu am venit ades la ei

să mă înveselesc puţin

ei freamătă privind spre cer

şi parcă plouă din senin.

E bine, ca din când în când,

pe plopi să îi mai luăm  în seamă

prin frunza lor cu murmurat  de râu

întotdeauna către ei ne cheamă. >>>>

Totusi, se cuvine in mare masura a aminti faptul ca aparitia antuma a celor doua carti, se datoreaza recunostintei Doamnei Maria Braescu Silvestri, sotia luminatului carturar plecat nu de mult la cele vesnice.  Si tot in memoria sotului a sustinut Doamna Maria financiar aparita la Editura “Cuget Romanesc”-Malovat a frumosului volum crestin Noul Testament in cinci sute de exemplare, ajuns si la noi la antipozi. >>>>

ARTUR SILVESTRI

Scriitor, istoric al culturii, promotor cultural

(19 martie 1953 – 30 noiembrie 2008)

Luni, 30 noiembrie 2009, se împlineşte  un an de când Artur Silvestri a plecat  pe neaşteptate spre veşnicie, lăsând în urmă  o imensa durere dar şi o mare moştenire culturală: cărţi tipărite sau în manuscrise, asociaţii culturale,edituri, cel mai mare grup de presă culturală on-line, importante programe culturale în derulare.

Cărţile  lui Artur Silvestri şi despre Artur Silvestri , Casa memorială Artur Silvestri, Troiţa şi monumentul de la Ceahlău,  ansamblul monumental comemorativ din  Drăgăneşti Vlaşca de care ca sotie, m-am ingrijit, dar şi scrierile , scrisorile,  emisiunile, concertele, etc, toate acţiunile culturale   dedicate  lui Artur Silvestri de către discipoli, admiratori, prieteni, cititori, vorbesc despre valoarea marelui cărturar, despre urma adâncă lăsată de Artur Silvestri în cultura românească şi în sufletele celor care l-au iubit, îl iubesc, îl preţuiesc şi îl vor păstra mereu viu în amintire pe înţeleptul generos care a făcut atât de multe pentru oameni pe care, cel mai adesea, nu i-a văzut niciodată.

Acum, la împlinirea unui an  de când suntem mai singuri fără  Artur Silvestri , să-l pomenim creştineşte, cu o rugăciune şi o lumânare aprinsă şi, dacă este posibil, participând  la SLUJBA RELIGIOASĂ DE POMENIRE , SÂMBĂTĂ, 28 NOIEMBRIE 2009, ORA 9, la MÂNĂSTIREA PASĂREA, locul odihnei sale de veci.

Să-l pomenim pe scriitorul Artur Silvestri aşa cum şi-a dorit, citindu-i cărţile,  ducând mai departe modelul si mesajul sau.

Să ne rugăm lui Dumnezeu dă-l odihnească în pace, în împărăţia Sa!

Cu aceeaşi durere,

Mariana Brăescu Silvestri, soţie si parintii

Un moment benefic a fost pentru mine întâlnirea virtuală cu scriitorul ARTUR SILVESTRI, iniţiatorul uriaşului şi poate unicului program “Asociaţia Română pentru Patrimoniu” (ARP).

La scurt timp după ce am luat cunoştinţă cu ARP, împrejurarea a făcut să scriu o proză scurtă intitulată  “Motivaţie”, pe care am trimis-o la revista Lumea Satului. Prin aceasta am vrut să trag şi eu sistemul de alarmă, faţă de lăsarea de izbelişte a agriculturii. Motivul creaţiei articolului a pornit de la revolta ce am simţit-o pentru nişte căpşuni din import, aspectuoase, dar fără gust. În materialul respectiv fac referire la românii care au trecut peste hotare, să lucreze terenul altor ţări, lucru ce-l puteau face şi acasă, unde ar fi produs căpşuni cu gust, din pământ românesc, eu fiind o persoană în care patriotismul dă în clocot.

Viaţa mi-a demonstrat adesea că nimic nu este întâmplător… >>>>

De atunci s-au scurs şase luni. Câte lacrimi au curs?! Oare, se vor putea măsura vreodată? Şi câtă muncă! Mai ales, câte proiecte au fost puse la cale pentru cinstirea memoriei scriitorului, istoricului, filozofului Artur Silvestri! Deşi răvăşită sufleteşte după pierderea omului drag, doamna Mariana Brăescu Silvestri se pare că doar pentru neuitarea soţului ei trăieşte. Tărie găseşte în bunătatea Lui Dumnezeu.

In penultimă zi de Florar (30 mai 2009), a fost rânduită comemorarea a şase luni de la trecerea în nefiinţă a Domnului Artur Silvestri, cel ce numai cu câţiva ani în urmă pornise la drum cu un proiect mare şi măreţ totodată, unic, fiindcă în jurul lui avea să adune o mare masă de oameni de pe toată suprafaţa pământului:  Asociaţia Română pentru Patrimoniu (ARP). Slujba de pomenire a fost  săvârşită cât mai aproape de Cer, pe Muntele Geahlău, în localitatea Ceahlău, judeţul Nemţ, la casa pe care, cu puţin timp în urmă, din pură întâmplare, familia Mariana şi Artur Sivestri o cumpăraseră. Dorinţa doamnei Mariana Brăescu Silvestri a fost ca şi această comemorare să fie însemnată cu evenimente de  importanţă spirituală şi culturală, iar printre participanţi să se afle scriitori, istorici, critici literari şi alte persoane iubitoare de cultură, mai ales cei ce l-au iubit şi preţuit pe Artur Silvestri. >>>>

Lansarea cărţii “Jertfa de sânge a Bihorului” a umplut, miercuri, până la refuz, sala “Traian Moşoiu” a Primăriei Oradea, spre bucuria organizatorilor, Vatra Românească – Filiala Bihor, Asociaţia Naţională “Cultul Eroilor” şi Editura “Arca”. În cele 545 de pagini, sunt publicate listele cu numele tuturor eroilor, precum şi fotografiile monumentelor ridicate în cinstea lor în satele, comunele şi oraşele din judeţul nostru.

“Ideea acestei lucrări s-a născut cu câţiva ani în urmă, din dorinţa îndeplinirii unei datorii sacre faţă de bihorenii căzuţi pentru ţară, în cele două conflagraţii mondiale”, a spus coordonatorul volumului, prof. Gheorghe Damian, preşedintele Organizaţiei Vatra Românească – Filiala Bihor. Trebuie spus că domnia sa, împreună cu Asociaţia Naţională “Cultul Eroilor”, care îl avea preşedinte la acea vreme pe regretatul col. (r) Vasile Schinteie, au hotărât editarea unui “album monografic”, intitulat “Jertfa de sânge a Bihorului”, în care să fie cuprinse listele cu toţi cei căzuţi pentru ţară, din Bihor, în secolul XX, precum şi fotografiile monumentelor ridicate până în prezent în onoarea acestora. “Ne-a cuprins mâhnirea constatând că prea puţine localităţi din judeţul nostru reuşiseră, în aproape o sută de ani, să ridice un monument în memoria celor căzuţi pentru ţară în Primul Război Mondial, şi apoi în ultima jumătate de secol, pentru cei căzuţi în al Doilea Război Mondial, pe câmpurile de luptă”, a mai spus Gheorghe Damian. >>>>

Întâlnirea generaţiilor de absolvenţi gojdişti se perpetuează de mai multă vreme, datorită unei iniţiative lăudabile şi preocupărilor inimosului profesor Emil I. Roşescu. Dascăl ilustru al faimosului liceu orădean, om despre care se spune că din cei 91 de ani de viaţă, 70 i-a petrecut în şcoală. Continuând această tradiţie, la sfârşitul săptămânii trecute, am fost martorii întâlniri absolvenţilor, care au părăsit băncile şcolii în urmă cu 55 de ani. Cu toate că se află răspândiţi în diferite puncte ale mapamondului, au răspuns la eveniment aproape toţi elevii acelei generaţii, care se mai află în viaţă.

În speech-ul său, actualul director al Colegiului Naţional „Emanuil Gojdu”, prof. Viorel Mititeanu, i-a asigurat pe „veteranii” gojdişti că şi în prezent şcoala se află pe mâinile unor profesori de elită. Datorită lor, tot mai mulţi elevi urcă pe podium la diverse concursuri naţionale şi internaţionale. Datorită acestor rezultate meritorii, ministerul de resort a acordat diploma de onoare acestui colegiu pentru a doua oară consecutiv.

Întâlnirea a fost emoţionantă, mulţi dintre colegii nu se mai văzuseră de zeci de ani. Conform tradiţiei, s-a dat citire cataloagelor. În 1953 au absolvit Liceul „Emanuil Gojdu” două clase de băieţi, totalizând 57 de elevi, dintre care aproape jumătate nu mai sunt în viaţă. Apelând la statistici, aflăm că toţi absolvenţii acestei promoţii au terminat studii superioare, fiind calificată ca una dintre cele mai valoroase promoţii.  >>>>

Stimate Domnule Ministru Anton,

Vă rugăm să puneţi pe agenda dumneavoastră, între priorităţile dramatice ale învăţământului românesc, salvarea Bibliotecii Pedagogice Naţionale “I.C. Petrescu”, deţinătoarea patrimoniului naţional de carte pedagogică, al cărei sediu, Casa “Micescu”, a revenit, irevocabil, proprietarilor, după un proces de zece ani, şi în care mai putem funcţiona până în octombrie 2009. Instituţia noastră are preemţiune în cazul cumpărării, de către MECT, a imobilului respectiv (licitaţia se va face în 23 noiembrie 2008).

Biblioteca este, prin lege, for metodologic al reţelei naţionale a bibliotecilor pedagogice şi şcolare, având atribuţii de cercetare documentară şi bibliografică şi formare continuă. Se află pe lista IFLA a bibliotecilor naţionale de educaţie/pedagogice din Suedia, Danemarca, Franţa, Ungaria, SUA, Argentina etc.

Presa românească a informat opinia publică prin titluri fără echivoc: “Salvaţi Biblioteca Pedagogică Naţională” (Tribuna învăţământului), “500.000 de volume aruncate în stradă” (Gândul), “Ultimul an din viaţa Bibliotecii Pedagogice” (Dilema Veche), “Aşa dispare o ţară” (Radio ZZZ, Melbourne). Între multele mesaje de susţinere trimise de cadre didactice şi bibliotecari, în cel de la prof. Dorina Călin din Lehliu-Sat se spune:  “Doresc din tot sufletul o supravieţuire, ca instituţie culturală, cât mai onorabilă, benefică pentru generaţiile care vor veni şi care au nevoie efectivă de tezaurul pe care o astfel de Bibliotecă îl poate reprezenta pentru ele şi naţiunea din care ele fac parte”.

Sacrificarea, indiferent de raţiune, a Bibliotecii Pedagogice Naţionale ar afecta, mai ales  pe termen lung, continuitatea idealurilor educative materializate în contribuţii perene adunate de 130 de ani în această colecţie ameninţată mortal. Noutatea şi compatibilizarea europeană şi globală se pot apropria mai sigur prin existenţa acestei instituţii purtătoare a minţii şi sufletului şcolii româneşti. Îndreptăţirea, astfel, şi a şcolii n-ar semnifica nedreptăţirea universităţii, sau a cercetării, dimportivă.

Biblioteca Pedagogică Naţională “I. C. Petrescu”

BUCURIA  ÎNTOARCERII ÎN TIMP

Bunicii au o relaţie specială cu nepoţii. Ii iubesc pe nepoţi cu disperare. Poate mai mult ca pe copiii lor. Atunci nu au avut timp să-i observe prea mult. Acum, fiind la pensie, este altceva. Bineînţeles că dacă mă cheamă copiii mei să-i îngrijesc, în câte o zi,  când nu merg la grădiniţă, pentru că sunt bolnavi, sunt fericită. Dar, dacă nu mă cheamă sunt foarte fericită. Citesc, mă plimb prin parc cu soţul, merg la gimnastică şi masaj. Asta am spus şi nurorilor. De aceea mă cheamă când au neapărată nevoie. Alte bunici plâng că vor să stea numai cu nepoţii. Greşit. Tinerii de azi au impresia că noi “ne-am mâncat traiul şi mălaiul” , şi nu mai avem nimic de făcut. Noi trebuie să le arătăm că nu este aşa.

Intr-o zi m-am dus la nepoata mea, Catinca. Era răcită şi nu mersese la grădiniţă. Cum nu avea febră şi se simţea mai bine am întrebat-o ce vrea să facem. Ea a zis:

Titina  trebuie să fim serioase. Mâine-poimâine, mă duc la şcoală şi nu ştiu nimic. Am patru ani jumătate şi vreau să fiu prima la şcoală, aşa că eu colorez ,desenez şi tu faci ce vrei.

Eu am să scriu o poezie şi după ce o termin ţi-o citesc , iar tu îmi arăţi ce ai desenat.

Ne-am pus amândouă pe treabă. Când am terminat mi-a arătat fişele cu prinţese la care le colorase rochiile şi pantofii, copaci cu frunze, iepuraşi şi flori. Neapărat trebuia să ia nota zece altfel pângea şi nu era cazul acum, mai ales că era gripată.

I-.am citit şi eu poezia: “Copil de corcoduşe” : E toamnă, Doamne, şi e frig/ un vânt tăios mă biciue pe faţă/ nu pot să cred şi nici să înţeleg/

că acuma sânt la margine de viaţă// Nepoata mă tot trage înapoi/ cu chipu-i blând şi fin ca de păpuşe/ şi lângă ea îmi pare foarte rău/ că nu mai sunt copil de corcoduşe// Să prind iar fluturii pe deal/ şi mama să mă strige, îmbufnată/ să ascult acelaşi cântec din caval/ redevenind copilul de altădată.” >>>>